Începând cu acest an, l’Étape by Tour de France va avea și ediția l’Étape România. Aceasta se va desfășura în 27 și 28 august, în București. Evenimentul de lansare a fost organizat în 25 mai, la Ambasada Franței din Capitală. România a devenit astfel a 20-a țară care face parte din acest brand emblematic.
Finala Ligii 1 se joacă la Buzău. Sună hilar din toate punctele de vedere. În primul rând, pentru că arena
Vestea că Târgoviște va avea un stadion nou a provocat zâmbete și nervi. Zâmbete ironice din partea celor care au
Implicarea BMW Group în sim racing a luat amploare în ultimii ani cu un program competiţional de amploare, devenit o
România a fost, pentru o săptămână, gazda trofeului Campionatului European feminin. La Cluj, Blaj și București, fanii au putut face fotografii cu impozanta cupă, dar și să le cunoască pe componentele echipei țării noastre, care au fost prezente în toate cele trei orașe.
O singură zi a mai rămas până la debutul Campionatului European de fotbal și mulți dintre noi, românii, avem gustul amar dat de faptul că Bucureștii se numără printre orașele-gazdă, însă naționala noastră nu este printre participante. Dincolo de acest aspect sportiv, unul deloc plăcut, organizarea Euro 2020 are unele efecte pozitive asupra Capitalei României.
Atacant obişnuit cu golul, indiferent de gruparea al cărei tricou l-a purtat, Valentin Balint are realizări notabile şi la CS
De o lună încoace, suedezii tot amenință că vor părăsi terenul, la meciul cu România, dacă spectatorii noștri vor avea
Progresul 2005 București și-a programat o partidă amicală chiar de Ziua Îndrăgostiților, în compania unei echipe din Liga I. Progresiștii
Etichete:
Adrian Cojocaru,
Adrian Comănescu,
alexandru tudor,
Andrei Chivulete,
arbitri,
asistenți,
bucuresti,
Cătălin Buși,
Cătălin Popa,
Florin Andrei,
George Găman,
George Rădulescu,
Horațiu Feșnic,
Horia Mladinovici,
Ionuț Coza,
István Kovács,
Iulian Călin,
Iulian Dima,
Lucian Rusandu,
Marcel Bîrsan,
marian barbu,
Marius Avram,
ovidiu hategan,
prima parte,
Radu Petrescu,
retras,
retrospectivă,
sebastian coltescu,
Sorin Antonie
Încheiem scurta retrospectivă în cifre a primei părți a sezonului Ligii I, ediția 2018-19. Al șaselea și ultimul episod este
Liga a IV-a va lua startul noii ediții de campionat odată cu Liga a III-a, pe 24 și 25 august,
Etichete:
100%sport.ro,
2018,
bucuresti,
feminin,
final four,
finala,
Galatasaray Istanbul,
Imoco Volley Conegliano,
Liga Campionilor,
sport,
VakifBank Istanbul,
volei,
Volei Alba Blaj
Formația din ”Mica Romă” a trecut (3:1) de Galatasaray Istanbul și va disputa finala cu VakinfBank (Turcia), care a depășit la mare luptă (3:2) pe Imoco Volley Conegliano (Italia) în cealaltă semifinală.