Opinie Ionuț Coman | EURO tricolor cu Xavi Pascual
Trei meciuri, trei înfrângeri. Toate clare, fără emoții pentru adversari. Așa a arătat Campionatul European de handbal pentru tricolori. Primul
Trei meciuri, trei înfrângeri. Toate clare, fără emoții pentru adversari. Așa a arătat Campionatul European de handbal pentru tricolori. Primul
Handbalul masculin românesc se întoarce la Campionatul European după 28 de ani. Naționala României este alături de elita continentală la
Cu Elveția, la seniori, am izbutit acel miraculos și nesperat 2-2, contabilizând o posesie de doar 27 la sută. Cu
În cădere liberă de ani buni, gimnastica feminină românească dă semne de revenire. S-a întors de la Europene cu o
Șahistul ieșean Bogdan Deac, legitimat la CS Politehnica Iași, a obținut un rezultat excelent la Campionatul European de Șah pentru seniori de la Reykjavik.
România a fost, pentru o săptămână, gazda trofeului Campionatului European feminin. La Cluj, Blaj și București, fanii au putut face fotografii cu impozanta cupă, dar și să le cunoască pe componentele echipei țării noastre, care au fost prezente în toate cele trei orașe.
Printre alte vorbe de duh rostite cu prilejul festivităților de la București prilejuite meciul Franța-Elveția, printre meandrele unui Comitet Executiv care a pus la cale un viitor sezon intern și mai alambicat decît cel recent încheiat, Răzvan Burleanu a avut vreme să-și dea frâu liber gândurilor în fața microfoanelor și să rostească tot felul de aberații. Le lăsăm deoparte pe cele inofensive, însă ne oprim asupra uneia care n-are cum să nu atragă atenția.
Numărul 53 al Revistei 100% Sport România, 105 dacă punem și IlfovSport a apărut marți, 8 iunie, și se găsește
Scriam la începutul acestui serial că după ce fotbalul a devenit popular la nivel național, a apărut tentația printre simpatizanții
În urma tragerii la sorți de la Nyon, echipele naționale U17 respectiv U19 și-au aflat adversarele cu care se vor
Echipa feminină de handbal a României a debutat cu o victorie clară la Campionatul European din Franța: 31-28 (17-11) cu
Delegaţia României la Campionatele Europene de juniori şah rapid, blitz şi dezlegări, desfăşurat la Oradea.