MARIAN BURLACU scrie despre sălile și stadionele ce se construiesc în România: Hai să mai bifăm o realizare!

În ultima vreme, România a fost cuprinsă de o frenezie. Frenezia ridicării de stadioane și săli de sport. Toate bune și frumoase, doar că unele dintre aceste arene vor fi demodate peste 10-15 ani. Și atunci cei care le folosesc se vor gândi să construiască altele. Ceea ce nu este în regulă.

Sala Sporturilor din Sf. Gheorghe poartă, de ceva ani, numele Ecaterinei Szabo, gimnastă născută în județul Covasna (Foto: Marian Burlacu)

Carol Eduard Novak, Ministrul Sportului stârnește polemici inutile printre campioni

Ceea ce se dorea a fi ”o inițiativă lăudabilă” s-a transformat într-o polemică nedorită. Dornic să-și cosmetizeze imaginea publică, Ministrul Sportului Eduard Carol Novak a anunțat, joi, 14 aprilie, că o serie de săli și complexe sportive din România vor purta numele unor campioni. Toate bune și frumoase, doar că demnitarul și colaboratorii săi care au „gândit” proiectul au ales numele Ecaterinei Szabo pentru Sala de gimnastică din Deva. Ceea ce a stârnit reacția Danielei Silivaș Harper, o altă campioană a gimnasticii, dar care este născută chiar în orașul reședință a județului Hunedoara. Țintit de numeroase critici, ministrul a revenit și a încercat să scuze gafa într-un comunicat.

MARIAN BURLACU SCRIE DESPRE EFECTELE CE DE FOTBAL ASUPRA BUCUREȘTILOR: Cu ce rămânem după Euro 2020

O singură zi a mai rămas până la debutul Campionatului European de fotbal și mulți dintre noi, românii, avem gustul amar dat de faptul că Bucureștii se numără printre orașele-gazdă, însă naționala noastră nu este printre participante. Dincolo de acest aspect sportiv, unul deloc plăcut, organizarea Euro 2020 are unele efecte pozitive asupra Capitalei României.

OPINIE/ ALIN BUZĂRIN scrie despre conflictele din jurul noilor stadioane din București: Se vor înghesui tăietorii de panglici!

Peste tot (poate mai puțin în Giulești) arenele încă neterminate sunt subiecte de dispută. Ca niște prunci încă nenăscuți pe care deja se bat cohorte de nași, deși fătul încă stă la locul lui, în pântecul cald al mamei. Talpan versus Gigi Becali, Alin Petrache împotriva FRF, sau, mai degrabă invers, sunt telenovele pasionante în care fiecare dintre actori revendică rol principal, deși  niciunii dintre beligeranți n-au mișcat o unghie pentru ridicarea noilor arene

OPINIE / Buzărin scrie despre starea deplorabilă a terenurilor de la noi: Țara stadioanelor fără gazon

Arena Națională e aproape impracticabilă. La Craiova în loc de iarbă e Sahara amestecată cu Delta Nilului. La Ploiești, unde va juca peste două săptămâni echipa națională, e îngrozitor. La fel la Târgu Mureș. La fel la Giurgiu, pe un alt stadion nou.

Share