RĂZVAN TOMA | OPINIE DUPĂ ETAPA 22. DERBY-UL CHIAR A FOST… DERBY
În ultimul weekend, s-a dat startul părții a doua a sezonului Ligii I, cu etapa 22. Chiar dacă a fost
În ultimul weekend, s-a dat startul părții a doua a sezonului Ligii I, cu etapa 22. Chiar dacă a fost
Liga 1 se reia astăzi după o iarnă săracă în transferuri. Atât peste hotare, cât și pe piața internă. Sume
De 65 de zile România n-are selecționer, un timp mult prea lung pentru o companie, așa cum vede Răzvan Burleanu
Fără comunicare cu oficialii federației de câteva zile, Ladislau Boloni amână un răspuns clar în privința ofertei pentru postul de
Laszlo Boloni nu va accepta, în cele din urmă, să devină selecționerul primei reprezentative a României. Fostul internațional n-a ajuns
Flavius Stoican revine a doua oară la Dinamo, Mircea Rednic pleacă pentru a cincea oară. Ultimul a luat titlul atât
Deși suporterii sunt furioși, deși fiul, aflat în America în vacanță, își exprimă dezacordul transoceanic, practic nimeni și nimic nu
Se vorbește tot mai mult că la anul prima ligă va avea 18 echipe în loc de 16, adaosul fiind
Dezamăgit până la rană că Dan Petrescu a ales să rămână la CFR în detrimentul echipei naționale, comediantul, juratul și
La ultimul meu comentariu mă mirasem că se marcaseră doar 11 goluri, un număr exact cât este componența unei echipe
Da. Așa cum o arată și titlul, a fost o etapă cu foarte puține goluri, numai 11, exact câți jucători
Șeful arbitrilor a venit în fața presei ca să spună exact ceea ce ne așteptam că va zice. Anume că Domnia-sa e responsabil de elita arbitrajului românesc. Și că referitor la pregătirea arbitrilor, dar și la implementarea VAR, ar trebui să luăm legătura cu Deaconu. Cum s-o luăm? De câțiva ani Sandu Deaconu e mai ”mut ca o lebădă”, cum spunea Lucian Blaga. Un arbitru-filosof, intrat fără pile pe lista FIFA.