Opinie Daniel Nazare | Cartonașul roșu se dă doar când se rupe piciorul! Altfel nu!
Faza cu Dawa intrând precum un proiectil în Gaza peste picioarele lui Sergiu Hanca sunt de o duritate extremă. Inițial
Faza cu Dawa intrând precum un proiectil în Gaza peste picioarele lui Sergiu Hanca sunt de o duritate extremă. Inițial
A fost o etapă în care au dominat rezultatele de egalitate, 5 din 8. Iar în mai toate acestea au
Universitatea Craiova pare o navă la un pas de naufragiu în care căpitanul Mihai Rotaru bagă apă în loc să
Leo Grozavu este printre antrenorii pe plus în acest sezon. La primul campionat în Superligă, după promovare, o ține pe
Miercuri după-amiază a venit verdictul Comisiei de Disciplină în cazul Valentin Țicu – Dragoș Iancu. Lecturarea sentinței presupune mai întâi perplexiate, apoi câteva clipiri insistente, voluntare, pentru limpezirea privirii, și apoi recitirea deciziei.
Unii ar zice că norocul lui Edy Iordănescu s-a dus. Dar n-aș zice. Egal cu Belarus? Și ce dacă? Le
Această a 12-a etapă a fost una a golurilor puține. De altfel, 1 și 0 domină clar panoplia cifrelor, apărând
Alături de Namibia și Chile, România a fost una dintre echipele care n-au adunat niciun punct la Cupa Mondială de
Acum,în plină toamnă, mediile de informare jubilează primăvăratic, anunțându-ne ce mare performanță a obținut gimnastica feminină din România, care s-a
Liderul FCSB a pierdut în această etapă primele puncte pe teren propriu. Surpriza etapei a venit de la ultimul meci
La mai puțin de un an și jumătate de când a scos „Filosofia fotbalului”, Aurel Țicleanu iese pe piață cu
Sepsi, o echipă care până acum a cules îndreptățit o mulțime de laude, mai ales datorită participării sale internaționale, a