Opinie Ionuț Coman | Să fim frustrați cu Eduard Novak
Declarație după Jocurile Olimpice de iarnă. “Ca o concluzie, m-am întors frustrat de faptul că sportivii și copiii noștri nu
Declarație după Jocurile Olimpice de iarnă. “Ca o concluzie, m-am întors frustrat de faptul că sportivii și copiii noștri nu
Rusia a invadat Ucraina când nimeni nu credea că se mai poate întâmpla așa ceva. Lecțiile istoriei sunt nenumărate: cine
Așa se întâmplă când încep să simtă apariția unor cadavre în jur, păsările de pradă și corbii încep să dea
Între facturile de la gaze și curent, între plinul de benzină și plata la întreținere, între piața de toate zilele
Această rundă a adus față în față echipe din aceeași regiune, chiar din același oraș. Ambele asemenea partide, fără să
Dan Petrescu înseamnă mult pentru fotbalul românesc. Singurul tricolor care a reușit cu adevărat în cel mai greu, dar și
Edi Iordănescu a fost înscăunat după o telenovelă de prost gust în care principalul cuplu de actori a fost Răzvan
Coincidența a făcut ca în această etapă, ambele pretendente la titlu să întâlnească cele două echipe craiovene, CFR Cluj pe
Ca să aibă cu adevărat vreo șansă la salvarea de la retrogradare, Dinamo trebuie să înțeleagă unde a ajuns. Și
După ultima etapă din decembrie, Rednic era spulberat de pe banca lui Dinamo de un comunicat pe care președintele Mureșan
Dacă vremea, de care pe bună dreptate se temeau majoritatea microbiștilor că va afecta buna desfășurare a acestor etape fiind
Într-o țară în care sportul pe schiuri strălucește doar în înghesuiala de pe pârtiile de la Poiana Brașov, cea mai