La Liga: Invenția lui Modric păstrează ecartul la vârf
Primele trei echipe din campionat s-au impus în această etapă, distanțându-se de roș-albii din Madrid și Bilbao. Cel mai greu
Primele trei echipe din campionat s-au impus în această etapă, distanțându-se de roș-albii din Madrid și Bilbao. Cel mai greu
Real Madrid a tăiat aripile Gironei în meciul direct, iar cele mai apropiate urmăritoare nu au câștigat în această rundă.
Cazul Negreira se referă la o perioadă delimitată din trecut, însă este astăzi folosit în cele mai meschine moduri pentru
Și Real Madrid, și Girona au câștigat partidele de pe teren propriu, aferente etapei a 21-a din La Liga. Însă
Luna decembrie a fost un chin pentru campioana en-titre a Spaniei. După victoria la limită contra rivalei Atletico, au urmat
Atletico a condus în La Liga după prima etapă, Real Madrid a preluat fotoliul timp de patru runde, iar Barcelona
Pentru a câta oară reușește Diego Simeone să evite o criză? Învins la Valencia cu 0-3 și egalat de portarul
FC Barcelona s-a descătușat în cea mai convingătoare partidă din acest debut de sezon, însă distanța față de Real Madrid
Jude Bellingham trage după el echipa chiar și-n serile fără strălucire, Robert Lewandowski este esențial în victoria Barcelonei, iar Real
Într-un campionat serios, tatonările și experimentele nu durează prea mult. Se vede și-n Spania, unde Atletico a marcat de 7