Atletico își răpune mai titrata concitadină în Cupa Spaniei
Real Madrid a fost eliminată în optimile Cupei, suferind abia al doilea eșec stagional în toate competițiile. Ambele au fost
Real Madrid a fost eliminată în optimile Cupei, suferind abia al doilea eșec stagional în toate competițiile. Ambele au fost
FC Barcelona s-a descătușat în cea mai convingătoare partidă din acest debut de sezon, însă distanța față de Real Madrid
Jude Bellingham trage după el echipa chiar și-n serile fără strălucire, Robert Lewandowski este esențial în victoria Barcelonei, iar Real
Într-un campionat serios, tatonările și experimentele nu durează prea mult. Se vede și-n Spania, unde Atletico a marcat de 7
Weekendul în care fetele au devenit egalele băieților în Spania, câștigând Cupa Mondială la Sydney, a fost marcat de confirmarea
A trebuit să așteptăm până luni, în cea de-a patra zi a etapei de deschidere, pentru victorii ale gazdelor. Nervi,
Meci cu final de infarct la Sevilla, între formația locală și CFR Cluj. Favorită după acel 1-1 scos la Cluj, în urmă cu o săptămână, FC Sevilla s-a calificat în ”optimile” Ligii Europa deși n-a izbutit să câștige (0-0), aseară, returul cu CFR. Mai mult decât atât, campioana României a marcat în minutul 87, prin Păun, cu un șut de la circa 20 de metri, însă golul n-a fost validat fiindcă Traore a comis henț înainte de a da pasa decisivă…