La 30 decembrie a apărut ultimul număr tipărit din ”Evenimentul zilei”. După aproape 28 de ani, ziarul făurit de maestrul Ion Cristoiu, rasfațat într-o vreme cu două ediții zilnice, ”Bulina roșie”, care apărea dimineața și ”Bulina albastră”, care ieșea de sub tipar la prânz, incluzând întâmplările nopții și ale dimineții, face ce au făcut și alte publicații tipărite. Se mută în online.
Prima parte a sezonului s-a încheiat . A avut și bune, și destule mai puțin bune. Din ultima categorie este
În aceste zile toată lumea se dă festivă, fericită și optimistă, dar sunt și oameni care n-au cum să atingă
Am să vă rog să analizați câteva secunde fotografia pe care am făcut-o aseară cu telefonul, la Gala GSP 2019, cu Gheorghe Hagi, pentru a nu vă enerva cu clasica întrebare de la școală: Ce a vrut să spună autorul? Că nu e nici Schopenhauer, nici Liviu Rebreanu, nici Kant, e o fotografie cu Gică Hagi, cel mai cunoscut și apreciat sportiv român al tuturor timpurilor, conform unui studiu GfK România, finanțat 100% de Gazeta Sporturilor.
Ca și când nu decăzuse destul de mult din punctul de vedere al interesului, Liga I aproape că nu mai
20.000 de euro pe lună ca să intre în prima echipă la câteva săptămâni o dată, când are Crețu cartonașe.
Capriciile vremii au făcut ca etapa a 20-a să se dispute pe parcursul a 5 zile. Aproape că am avut
Sporturile de echipă la nivel internațional sunt în colaps. Cele mai mari dintre erori nu sunt neapărat de management sportiv, ci erori simple, sportive. La handbal ne-am dopat, la rugby am folosit jucători care nu erau valizi, la polo s-a sistat finanțarea – în timp ce la volei și baschet ne zbatem în mediocritate.
Etichete:
campionat mondial,
Cristina Neagu,
Handbal,
înfrângeri,
Japonia,
Kumamoto,
națională,
Radu Voina,
suedez,
time-out,
Tomas Ryde
Atacând subiectul, îmbrac de la bun început haina comodă a nespecialistului în handbal. Nu chiar pe a ageamiului, a neofitului,
Etapele intermediare nu prea bucură pe nimeni, mai ales pe jucători, căci seamănă cu niște ore suplimentare, chiar dacă fac
Ne apropiem de finalul unui an prost pentru fotbalul autohton. Îl încheiem catastrofal la nivel de națională, dar și la nivelul campionatului intern
Runda a 18-a a devenit prima etapă „știrbă” a actualului sezon. Știrbă, mai pe-nțeles, adică o etapă care nu se