Karateka ieșeni, pe podium la finala Campionatului Național

Sportivii de la cluburile ieșene ENPI, Suprem Karate, Olympic și Risei au obținut 20 de medalii la ediția a 31-a a Campionatului Național de Karate Tradițional pentru cadeți, juniori, tineret și seniori, competiție organizată la Complexul Romsilva de Federația Română de Karate Tradițional.

Karateka ieșeni au cucerit 16 medalii la Mondialele din Germania

România continuă să facă legea pe plan mondial în karate-ul tradițional. După ce au încheiat pe primul loc Campionatele Europene de la Pitești, din această vară, tricolorii și-au reconfirmat supremația pe plan internațional la Campionatele Mondiale desfășurate recent în orașul german Sindelfingen.

NUMĂRUL 33 AL REVISTEI 100% SPORT ROMÂNIA ESTE PE PIAȚĂ! După 14 ani, Oana Manea spune adio handbalului

Am aflat șți noi că luna iunie a fost cea mai călduroasă din istoria măsurătorilor meteo,  iulie a început în forță și-și recapătă din plin numele de Cuptor, dar nu uitați că dacă e început de lună a apărut numărul 33 al revistei 100% Sport.  Numărul 33 al revistei 100% Sport este începând de luni, 3 iunie, pe piață, la toate chioșcurile de ziare Inmedio din București și din țară, dar și la distribuitorii de presă zonali.

  • 1
  • 2
Share