Ștefan Oboroabă se întoarce acasă. Semnătură pentru CS Tunari
Ștefan Odoroabă a rămas doar câteva zile fără angajament după despărțirea de CSM Alexandria care l-a numit pe Alin Pânzaru
Ștefan Odoroabă a rămas doar câteva zile fără angajament după despărțirea de CSM Alexandria care l-a numit pe Alin Pânzaru
CS Tunari a confirmat perioada excelentă pe care o traversează și în deplasarea cu Progresul Spartac Ilfovenii parcurg o perioadă
Ceahlăul Piatra Neamț a obținut, vineri, al doilea succes stagional pe teren propriu, 1-0 cu Unirea Dej, diferența fiind făcută de autogolul lui Chira, în mintuul 72.
Luni, 2 octombrie, de la ora 18.00, Poli Iași întâlnește Petrolul Ploiești, în penultimul meci al etapei a 10-a, iar elevii lui Leo Grozavu speră să bifeze primul succes pe teren propriu în acest sezon.
Sala Polivalentă din Iași va găzdui, de astăzi și până duminică, 1 octombrie, ediția a 32-a a finalei Campionatului Național de Karate Tradițional pentru cadeți, juniori, tineret și seniori. Evenimentul va reuni pe tatami peste 200 de sportivi de la 32 de cluburi din țară și este organizat de clubul ACS Olympic Iași, condus de Petronel Luca.
Runda a opta din LaLiga aduce în prim-plan SuperMeciul dintre Barcelona și Sevilla, o confruntare care promite să ridice flacăra
Eșalonul secund anunță o nouă etapă importantă la finalul acestei săptămâni. Liga a II-a propune o rundă cu multe puncte
Atletico a condus în La Liga după prima etapă, Real Madrid a preluat fotoliul timp de patru runde, iar Barcelona
La mai puțin de un an și jumătate de când a scos „Filosofia fotbalului”, Aurel Țicleanu iese pe piață cu
Echipa feminină de handbal CSM Slatina a respectat calculele hârtiei la Dobroiești A doua apariție în campionat pentru handbalistele de
CS Tunari a certificat în Cupa României primul succes stagional Bucure mare la Tunari la o întâlnire de atracție între
Sepsi, o echipă care până acum a cules îndreptățit o mulțime de laude, mai ales datorită participării sale internaționale, a