Din Liga a III-a, tocmai în Oman! Ricardo Mihalache a semnat cu formația FC Rustaq
Un jucător din cel de al treilea eşalon s-a transferat în prima ligă din Oman CSM Râmnicu Sărat a încheiat
Un jucător din cel de al treilea eşalon s-a transferat în prima ligă din Oman CSM Râmnicu Sărat a încheiat
Liber de contract după ce i-a expirat angajamentul la sfârșitul anului, mijlocașul ofensiv Robert Asăvoaei va continua în Copou și în acest an, cel puțin până în vară.
Gabriel Manu a renunțat, până la urmă, la posibilitatea de a antrena formația Astra Giurgiu așa cum părea sigur la
Flavius Stoican revine a doua oară la Dinamo, Mircea Rednic pleacă pentru a cincea oară. Ultimul a luat titlul atât
Fostul căpitan al Academicii Clinceni a semnat un acord cu Dinamo Liderul echipei ilfovene a decis în urmă cu câteva
Deși suporterii sunt furioși, deși fiul, aflat în America în vacanță, își exprimă dezacordul transoceanic, practic nimeni și nimic nu
Moartea nu ocolește pe nimeni. Este singurul lucru cert de pe acest pământ. Cu toate acestea, noi, oamenii, nu ne
Jucătorii de la FC Voluntari parcurg ultimele două zile de vacanță. Antrenorul Liviu Ciobotariu a stabilit ca dată a reunirii
Se vorbește tot mai mult că la anul prima ligă va avea 18 echipe în loc de 16, adaosul fiind
Echipele din peisajul primului eşalon se află în vacanţă până la începutul lunii ianuarie. Vacanţa este una scurtă la formaţiile
Astra Giurgiu are un nou antrenor principal după despărţirea de Florin Stângă Giurgiuvenii cu buletin de Ploieşti continuă aventura în
Redacția 100% Sport mulțumește tuturor cititorilor pentru sprijinul acordat în 2021! De asemenea, felicită sportivii și antrenorii pentru toate performanțele