Liga a II-a, Play-off, Etapa a X-a. Cine însoțește în prima ligă Petrolul?
Cade cortina, duminică, peste actualul sezon competițional de la nivelul eșalonului secund Toate cele trei partide cuprinse în programul etapei
Cade cortina, duminică, peste actualul sezon competițional de la nivelul eșalonului secund Toate cele trei partide cuprinse în programul etapei
Chiar dacă play-out-ul Ligii a 2-a s-a încheiat de aproape o săptămână, jucătorii Politehnicii Iași continuă antrenamentele cu un staff tehnic interimar condus de Mugurel Cornățeanu, scouter în cadrul Academiei din Copou.
Compatibile cât timp echipa câștiga, sau măcar tolerându-se una pe cealaltă, galeria și antrenorul au ajuns acum (mai ales după
Prima semifinală a Cupei României s-a încheiat cu o calificare scontată în finală a ilfovenilor de la FC Voluntari Plecaţi
Competiția surprizelor, Cupa României, programează astăzi și mâine jocurile retur din faza semifinalelor Patru echipe caută astăzi și mâine pasul
Analistul politic Anton Pisaroglu îi cere deîndată demisia ministrului sportului, Eduard Novak, pentru ofensa deosebit de gravă adusă sportului românesc
Al patrulea Derby d’Italia din acest sezon se joacă miercuri, de la ora 22:00, pe Stadio Olimpico din Roma, în
În săptămâna care a trecut, mi-a fost dat să văd (încă o dată) norocul lui în stare pură. Mai întâi,
La mijlocul acestei săptămâni sunt programate etape intermediare în campionatele tari din Europa. Pe ultima sută de metri, se decid
Derby-ul campionatului nu e doar un meci de fotbal, e altceva privind mai atent. E o luptă între echipa care
Numărul 64 al Revistei 100% Sport România, 116 dacă punem și IlfovSport, pentru că suntem aceeași echipă, din același proiect editorial, a apărut luni, 9 mai, și se găsește la chioșcurile de ziare Inmedio din București și din țară, dar și la distribuitorii de presă zonali. Revista poate fi găsită și în format pdf, pentru cei care au trecut deja la obișnuința cititului presei în mediul online.
CS Tunari și Rapid 2 București au oferit un nou joc atractiv în zona de play-off Aproape de lider, Progresul