Opinie Ionuț Coman | Repatrieri și transferuri mici în Superligă
Un nou sezon de Superligă stă să înceapă. Iar echipele românești iar au dezamăgit la capitolul transferuri. Mult așteptatele “bombe”
Un nou sezon de Superligă stă să înceapă. Iar echipele românești iar au dezamăgit la capitolul transferuri. Mult așteptatele “bombe”
Așadar, după multe lupte seculare care au durat aproximativ doi ani (Stadionul Steaua a fost inaugurat oficial la 7 iulie
Politehnica Iași a disputat, luni, două meciuri amicale în cantonamentul de la Bansko, Bulgaria.
Federația Română de Minifotbal a organizat, în perioada 28 iunie – 1 iulie, Campionatul Național la Bistrița.
CSM Slatina a mai bifat o nouă mișcare interesantă la capitolul achiziții în această vară CSM Slatina va căuta ca
Mă întreb dacă este bine să găzduim mari competiții europene. Nu de alta, dar mereu le comit băieții noștri. La
Politehnica Iași a reușit în această săptămână două achiziții. După stoperul Florin Ilie, adus liber de contract după despărțirea de
Poli Iași a disputat, miercuri, primul meci amical în cantonamentul de la Bansko, în compania formației Botev Plovdiv, locul 10 în sezonul trecut în prima ligă bulgară. Iașiul a cedat cu 0-2 (0-1), golurile formației de la sud de Dunăre fiind marcate de M. Sekulic (27) și D. Tonev (63, din penalty).
DOAR FORMA E GREȘITĂ, FONDUL E CORECT Patronul FCSB-ului a umplut marți lumea de sclavi. Cei de la Rapid, cu
Echipa de juniori U17 de la SC Popeşti Leordeni a câştigat finala campionatului susţinută cu ACSM Codlea Juniorii U17 de
Cea mai grăbită echipă de eșalon secund la reluarea pregătirilor mută la munte cartierul general al antrenamentelor CSM Slatina începe,
Echipa din Voluntari începe astăzi stagiul centralizat din Polonia După obișnuita readaptare la efort, completată cu trecerea testelor medicale, FC