OPINIE / Alin Buzărin scrie despre dubla echipei naționale: Nu jucăm doar cu Serbia. Până duminică, mai întâi e joi
Dacă România nu bate în Lituania, meciul cu Serbia nu va mai fi un derby al ambiției, ci al disperării.
Dacă România nu bate în Lituania, meciul cu Serbia nu va mai fi un derby al ambiției, ci al disperării.
Președintele executiv Adrian Ambrosie spune că dacă s-ar aplica regulamentul la sânge, arbitrii ar trebui să repete aproape toate penalty-urile din Liga I.
Etapa a 11-a din Liga a II-a, prima intermediară din acest sezon, se va disputa în decursul a două zile,
De prea multe ori a fost folosită expresia din titlu de diverși inepți care și-au făcut loc prin mass-media, încât au transformat-o într-un limbaj de lemn
Primul meci din cadrul etapei cu numărul XI din Liga 2 Casa Pariurilor este la Clinceni Academica este pe loc
Întreruperea campionatului la nivelul primului eșalon reașează programul echipelor de primă ligă FC Voluntari a remizat la Călărași, 1-1 cu
Sportul Snagov s-a întors cu un punct important de pe un teren unde se câștigă greu ”Luceferii” orădeni au fost
Joi seară, la Borisov, în Belarus, PAOK a învins clar echipa gazdă BATE, 4-1, în grupele Europa League
A doua partidă cuprinsă în programul etapei cu numărul X a adus meciul dintre două grupări ilfovene CS Balotești venea
În cadrul etapei a 11-a din Liga I, Dorinel Munteanu se va duela cu fostul său coechipier de la Steaua,
Liga a II-a a ajuns la etapa a zecea din această stagiune de campionat, rundă ce se dispută începând de
Etapa a șaptea din Liga a III-a se va disputa în acest sfârșit de săptămână. Începând cu această rundă meciurile