LIGA A II-A | Etapa a 30-a. Program, rezultate, marcatori
După o etapă intermediară cu surprize, Liga a II-a revine în acest sfârșit de săptămână cu runda cu numărul 30.
După o etapă intermediară cu surprize, Liga a II-a revine în acest sfârșit de săptămână cu runda cu numărul 30.
MILAN – LAZIO este meciul etapei în Serie A, duelul pentru locul 4 care înseamnă mult mai mult decât atât:
Liga a III-a a ajuns la etapa cu numărul 23. Meciurile se vor disputa vineri și sâmbătă, de la ora obișnuită, 17:00, fără excepții de această dată.
Academica Clinceni a trecut fără emoţii de oaspeţii din Baloteşti pe excelentul gazon propriu Meci fără istoric la Clinceni între
Echipa antrenată de Gigi Mulţescu a pierdut un tempo important în lupta pentru promovarea pe prima scenă fotbalistică a ţării.
Popești-Leordeni și Progresul Spartac au remizat, scor 2-2, în cadrul etapei cu numărul 22 din Seria a II-a a Ligii a III-a.
Grupa de copii Under 12 a clubului Politehnica Iași a participat la puternicul turneu internațional ”Utmost Cup”, desfășurat în localitatea ucraineană Vinnytsia.
Așa cum Ilfov Sport anunța cu o zi în urmă, Gheorghe Mihali a rupt înțelegerea cu cei de la CS
Etapa intermediară din Liga a II-a, cea cu numărul 29, se joacă în decursul a trei zile, începând cu duelul de marți dintre Daco-Getica și U Cluj.
Prima etapă intermediară din acest an în Liga a III-a se joacă marți și miercuri, de la ora obișnuită, 17:00, fără excepții de această dată.
Jucătorul în vârstă de 25 de ani evoluează la CSA Steaua, în Liga a IV-a, dar are și alte preocupări pe lângă fotbal.
Această etapă a redus ecuația la titlu la numai două necunoscute. Din punct de vedere personal acestea erau știute încă