Bilanțul slab al echipei din Copou în ultimele trei runde, un singur punct obținut cu Astra, Clinceni și Voluntari, nu a rămas fără urmări. Conducerea Politehnicii Iași i-a avertizat pe jucători că dacă nu-și vor reveni în ultimele meciuri din acest an, vor fi luate măsuri în iarnă, ce pot ajunge și până la rezilierea unor contracte.
Numirea lui Mirel Rădoi la prima reprezentativă nu pare așa de zgomotoasă precum cea a lui Christophe Daum ori a lui Cosmin Contra. Practic, e primul selecționer care n-are presiunea calificării
CS Mioveni a încheiat cu o victorie seria jocurilor din prima parte a campionatului Meci cu multe goluri, șapte, la
În această rundă, Astra a arătat că glumește… serios cu acest campionat. A bătut-o fără drept de apel chiar la
Finalul turului de campionat a adus despărțirea lui Laurențiu Tudor de Sportul Snagov Sportul Snagov a terminat la egalitate, 3-3,
Academica Clinceni rămâne neînvinsă pe teren propriu și după disputa cu Dinamo 2-2 cu Dinamo, după un meci spectaculos, cu
Petrolul a ratat șansa de a trece pe locul secund în clasament, unul direct promovabil, după eșecul cu SCM Gloria
O să zicem că e al nostru, al tuturor celor care ne-am bucurat astă-vară la Euro U21. Poate că e
Academica Clinceni și Dinamo au oferit o partidă vie în disputa care a contat pentru etapa cu numărul 17 Meci
Sportul Snagov a revenit pe teren propriu pentru meciul cu CSM Reșița Într-o etapă săracă în goluri, multe rezultate de
Campionatul eșalonului secund a ajuns la ultima etapă a sezonului regulat
Petrolul a obținut o nouă remiză în deplasare care conturează o serie bună pentru echipa antrenată de Flavius Stoican Patru