Liga 2 Etapa a XXIX-a. Academica îşi păstrează primul loc
Etapa intermediară cu numărul 29 din eşalonul secund nu va aduce nicio modificare în vârful ierarhiei unde Academica Clinceni îşi
Etapa intermediară cu numărul 29 din eşalonul secund nu va aduce nicio modificare în vârful ierarhiei unde Academica Clinceni îşi
Petrolul Ploieşti a câştigat trei puncte importante în faţa băcăuanilor de la Aerostar Gigi Mulţescu, noul tehnician al Petrolului, îi
Academica Clinceni este la patru puncte de a doua clasată după victoria importantă de la Snagov Derbiul ilfovean al podiumului
Academica Clinceni a confirmat perioada excelentă pe care o traversează gruparea antrenată de Ilie Poenaru VEZI AICI REZULTATELE ETAPEI A
Echipele de eşalon secund se află în faţa unui program încărcat care aduce trei etape în decurs de doar 10
Liga a II-a a ajuns la etapa cu numărul 28, ce se dispută în decursul a trei zile. Chindia Târgoviște deschide runda pe teren propriu, în compania ultimei clasate, Dacia Unirea Brăila.
Echipele de eşalon secund au un program dens în zilele care urmează urmând să apară pe gazon în trei partide
Elogiile la adresa reuşitei lui Robert Moldoveanu în partida cu U Cluj nu mai contenesc Gigi Mulţescu a revenit pe
Academica Clinceni este liderul la zi al eșalonului secund după o nouă bună reprezentație a echipei ilfovene. Meciul cu Luceafărul
Eşalonul secund propune o etapă în care atracţia principală este oferită de meciul dintre Petrolul şi U Cluj Vineri 29
Liga a II-a a ajuns la etapa cu numărul 27 din acest sezon de campionat. Runda se va disputa în decursul a trei zile, începând cu duelul dintre CS Mioveni și ASU Poli Timișoara.
Etapa care urmează la nivelul eşalonului secund se încheie la Arad cu meciul UTA-Sportul Snagov Echipa antrenată de Eugen Trică