În urma tragerii la sorți ce a avut loc joi, la sediul Federației Române de Fotbal, a fost stabilit programul noii stagiuni din Liga a II-a, la care vor lua parte 20 de echipe.
Brăilenii l-au ofertat pe fostul antrenor al Baloteștiului pentru a-i propune banca tehnică Lucrurile par să se schimbe la Dacia
Site-ul oficial al Federației Române de Fotbal a anunțat componența Ligii a II-a în stagiunea 2018-2019, urmând ca țintarul să fie stabilit joi, 19 iulie.
Petrolul a susținut cel de al treilea meci amical din cadrul cantonamentului din Slovenia După un eșec și o remiză
Tânărul goal-keep-er care a apărat poarta Unirii Slobozia a semnat cu FC Academica Clinceni Divizionara secundă antrenată de Ilie Poenaru
Petrolul împrumută de la Viitorul Constanța doi tineri jucători Primele două teste amicale derulate în Slovenia l-au alarmat pe antrenorul
Echipa națională a jucătorilor liberi de contract a revenit din turneul efectuat în Cehia Jucătorii liberi de contract reuniți în
Petrolul a încheiat prima săptămână din cadrul cantonamentului efectuat în Slovenia ”Lupii galbeni” au susținut al doilea test amical din
FC Academica Clinceni a părăsit pentru câteva ore cantonamentul aflat în derulare pe plan local Formația antrenată de Ilie Poenaru
Sportul Snagov a mai operat o modificare în efectivul aflat la dispoziția lui Laszlo Balint Sportul Snagov a mai operat
Așa cum 100% Sport v-a anunțat în exclusivitate, CS Afumați nu va mai evolua în sezonul 2018-2019 în Liga a II-a, după problemele apărute la Consiliul Local, în urma unui audit financiar.
Echipa națională a jucătorilor liberi de contract a susținut primul meci amical în Cehia Selecționata antrenată de Augustin Călin, Daniel