Poli Iași nu i-a avut în teren, luni, la derby-ul moldav cu FC Botoșani pe doi dintre titularii din prima etapă a returului, portarul Ianoș Brânză și stoperul grec Nikos Baxevanos. Ambii au venit în vară sub formă de împrumut pentru un sezon chiar de la FC Botoșani și nu au avut drept de joc împotriva echipei de care aparțin, conform unei unei clauze din contract.
Noua temă de discuție din Liga 1 sunt instalațiile de încălzire. Dacă merg, dacă nu merg, cât costă electricitatea și motorina și pe ce stadioane ale patriei merg non-stop. Acum trei decenii la modă era revulsinul, ceaiul fierbinte cu lămăie (cine avea) și izmenele pe dedesuptul treningului
Antrenorul Daniel Pancu a primit întăriri serioase din partea conducerii după eșecul de pe teren propriu cu FC Botoșani, scor 0-1. Nu mai puțin de trei jucători străini au semnat cu Politehnica Iași: mijlocașul costarican Dylan Flores, mijlocașul venezuelean Rafael Acosta și atacantul muntenegrean Uros Djuranovic.
Gruparea din Clinceni a mutat din nou spectaculos pe piața transferurilor Adi Popa râmâne în peisajul primei ligi după despărțirea
A fost una dintre cele mai friguroase etape din istoria fotbalului românesc. Toate meciurile s-au jucat la sub zero grade
Academica Clinceni a mai parafat o mutare interesantă la nivelul lotului de jucători Noul venit la formaţia antrenată
S-a încheiat cu bine prima etapă a returului, disputată fără precedent în luna ianuarie. În contextul actual, în care se
Marius Croitoru, tânără speranță a antrenoratului de la FC Botoșani, l-a consiliat pe Denis Haruț la telenovela transferului cu FCSB. Ceva mai devreme, Daniel Oprița i-a sunat să-i convingă să ajungă la CSA Steaua pe Ovidiu Herea și pe Andrei Cristea.
După ce a trecut în 16-imi de campioana României CFR Cluj, Poli Iași va da piept în optimile de finală cu divizionara secundă Petrolul Ploiești. Meciul se va disputa la Ploiești, în jurul datei de 10 februarie, într-o singură manșă. La scurt timp după aflarea adversarului, oficialii echipei din Copou au admis că pe hârtie Poli pornește favorită, dar sunt conștienți că în Cupă pot apărea și mari surprize.
Poli Iași debutează miercuri în retur, în deplasare, în compania Chindiei Târgoviște, revelația turului de campionat. Echipa pregătită de Emil Săndoi a avut un parcurs echilibrat în tur și a încheiat prima parte pe locul 7, cu 20 de puncte, la egalitate cu Viitorul, aflată pe ultimul loc de play-off.
Echipa din Copou începe să se miște pe piața transferurilor, reușind două mutări spectaculoase în week-end. La câteva zile după ce l-a adus sub formă de împrumut de la FCSB pe fundașul Ștefan Cană, Poli Iași s-a întărit pe alte două posturi prin aducerea portarului Laurențiu Brănescu și a mijlocașului argentinian Pablo Gaitan.
Nelipsit de la Galele Trofeelor Alexandrion, Gabi Balint a subliniat ȋn interviul acordat Fundaţiei Alexandrion, cât de important este pentru