Stabilită în peninsula iberică, de vreo două decenii, Mihaela Ciobanu, care va împlini 45 de ani în 30 ianuarie, a acceptat propunerea echipei BMC Mavi Nuevas Tecnologias din Gijon de a reveni pe teren, în Division de Honor.
Într-o postare pe contul ei de Facebook, astăzi, Narcisa Lecușanu (41 de ani) și-a anunțat disponibilitatea de a candida la funcția de președinte la Federația Română de Handbal. Astfel vicecampioană mondială din 2005 ar putea deveni al 15-lea șef de federație din istoria sportului cu mingea mică de la noi.
Componentele echipei feminine de handbal CSM București s-au reîntâlnit în Sala Apollo din Capitală, astăzi, la primul antrenament din 2018. Și cum multe dintre ele nu s-au mai antrenat împreună dinaintea Campionatului Mondial revederea a fost plăcută. Și a dat ocazia și unor șotii.
Cea mai valoroasa echipa din Romania a tinut neaparat sa le ureze fanilor si tuturor romanilor traditionalele mesaje pentru Craciun
Naționala de handbal masculin a intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru startul preliminariilor Campionatului Mondial din 2019. Sub comanda
Vicecampionii naționali le-au transmis fanilor și tututor românilor urări cu ocazia sărbătorilor de iarnă. După un an greu, cu zeci
Coșmarul înfrângerilor suferite de echipele noastre, în sporturile cu mingea, în ultimul minut se tot repetă… Echipa feminină de handbal
Echipa de handbal Corona Braşov s-a despărţit la începutul acestei săptămâni de coordonatorul de joc Cosmina Cozma. Rezilierea s-a făcut
După un tur de campionat în care a nu a bifat decât un punct, nou-promovata Politehnica Iaşi a reuşit să spargă gheaţa în prima rundă a returului Ligii Zimbrilor la handbal masculin.
Echipa națională de handbal a României a disputat vineri seară, meciul împotriva reprezentativei similare a Franței, ultimul din grupele Campionatului
Cu cât trec etapele la Campionatul Mondial feminin de handbal care se desfășoară în Germania cu atât meciurile devin mai dificile. La fel a fost și partida pe care echipa României a susținut-o cu Angola, o formație în fața căreia pierduse, neașteptat, la Jocurile Olimpice de la Rio, în 2016.
Echipa feminină de handbal a României rămâne invincibilă la ediția cu numărul 23 a Campionatului Mondial care se desfășoară în Germania: 19-17 (9-7) cu Spania.