Florin Plămadă și Marian Târșa au semnat cu Poli Iași
Fundașul central Florin Plămadă și mijlocașul Marian Târșa au semnat sâmbătă cu Politehnica Iași.
Fundașul central Florin Plămadă și mijlocașul Marian Târșa au semnat sâmbătă cu Politehnica Iași.
Clubul Politehnica Iași a organizat miercuri o conferință de presă la care au fost prezenți noul antrenor Costel Enache, dar și trei dintre conducătorii clubului, președintele Consiliului Director Vasile Simionaș, managerul general Florin Briaur și vicepreședintele Dan Ștefan Cojocaru.
Poli Iași are un nou antrenor. Oficialii din Copou au ajuns la un acord cu Costel Enache, iar tehnicianul în vârstă de 48 de ani va semna un contract pe un sezon cu gruparea ieșeană, cu opțiune de prelungire.
Clubul Politehnica Iași a anunțat pe site-ul oficial modificările operate în structurile de conducere și noua componență a Adunării Generale a Asociaților.
Clubul de fotbal Politehnica Iași a primit o importantă gură de oxigen. În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local de luni, consilierii locali au aprobat finanțarea clubului din Copou cu suma totală de aproape 1,4 milioane de euro (6,74 milioane de lei).
Politehnica Iași ar putea avea din sezonul viitor un președinte ”de import”. După războiul iscat între ieșenii Adrian Ambrosie și Ciprian Paraschiv, ultimii doi președinți ai echipei, oficialii din Copou vor să aducă la Poli un președinte din afara Iașiului.
Unul dintre oficialii Comisiei pentru Sport și Tineret din cadrul Consiliului Local Iași, secretarul general Bogdan Crucianu, a cerut demisia Comitetului Director al clubului Politehnica Iași după ce echipa a retrogradat matematic în liga secundă.
Rugbistele campioane de la Politehnica Iași au debutat cu victorii pe linie în noul sezon al Campionatului Național de rugby în 7.
Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a declarat că Poli Iași ar trebui să continue în eșalonul secund, o eventuală pornire din Liga a 4-a cu o altă echipă fiind ”dezastruoasă” în opinia sa.
Comitetul Director al Politehnicii Iași a anunțat, marți, că Andrei Cristea va rămâne la clubul din Copou, fără a da detalii. Exclus din lot de antrenorul Nicolo Napoli, Cristea nu va mai juca în acest sezon pentru gruparea ieșeană, dar ”rămâne la dispoziția clubului” după o discuție avută cu noua conducere.
Poli Iași a plătit scump victoria obținută la Giurgiu, duminică, 2-1 cu Astra, pierzând doi jucători importanți pentru meciul cu Dinamo.
Deși Poli Iași se află pe ultimul loc în Liga I, cu doar 14 puncte și vine după trei eșecuri consecutive, antrenorul italian Nicolo Napoli crede în continuare în șansele echipei din Copou de a se salva.