Poli Iași se mută din Copou
Apelurile repetate ale antrenorului Mihai Teja la adresa municipalității de a fi demarate cât mai rapid lucrările de schimbare a suprafeței de joc din Copou au avut efectul scontat.
Apelurile repetate ale antrenorului Mihai Teja la adresa municipalității de a fi demarate cât mai rapid lucrările de schimbare a suprafeței de joc din Copou au avut efectul scontat.
În urma victoriei înregistrate cu FCSB, antrenorul Mihai Teja a fost declarat cel mai bun antrenor al etapei recent încheiate.
Dacă sportiv stă foarte bine, echipa încheind etapa a 6-a pe un onorant loc doi, la egalitate cu campioana CFR,
După victoria clară cu Dinamo de pe teren propriu, echipa lui Mihai Teja a învins și vicecampioana FCSB, în deplasare, iar cu 14 puncte Poli s-a instalat pe locul 2, fiind la egalitate cu campioana CFR Cluj.
Antrenorul Politehnicii Iași, Mihai Teja, a declarat că noua regulă Under 21 impusă în Liga I ar trebui să aducă de la sine o modificare în regulament și propune ca fiecare echipă să poată efectua câte patru schimbări într-un meci.
Fost președinte la Politehnica Iași, Florin Prunea revine vineri pentru prima dată în Copou în calitate de adversar, după plecarea de la Poli. Actualul oficial al lui Dinamo spune că are emoții la revenirea în Copou.
După două succese consecutive fără gol primit în Copou, Poli Iași va juca luni, în deplasare, cu FC Voluntari, în penultimul meci al etapei a 4-a.
Poli Iași continuă să se întărească. Oficialii ieșeni au obținut, miercuri, semnătura atacantului clujean Andrei Hațiegan.
Poli Iași și nou-promovata Academica Clinceni se întâlnesc vineri seară, de la ora 18.00, în Copou, în primul meci din etapa a 3-a a Ligii I.
Antrenorul Mihai Teja, care va debuta duminică în fața propriilor suporteri, în compania Astrei Giurgiu, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că își dorește cele trei puncte
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a promis că va sprijini în continuare echipa de fotbal și l-a asigurat pe antrenorul Mihai Teja că va avea condiții bune de antreament și de joc în Copou.
În ciuda unui start de sezon de foc, cu o deplasare pe terenul campioanei CFR Cluj și un meci pe teren propriu cu o altă formație de play-off, Astra Giurgiu, oficialii Politehnicii Iași sunt mulțumiți de țintarul pentru campionatul viitor.