Progresul Spartac, față în față cu Turnu Măgurele
Progresul Spartac deschide seria meciurilor amicale din această iarnă cu una dintre pretendentele la promovarea în Liga a II-a. Progresiștii
Progresul Spartac deschide seria meciurilor amicale din această iarnă cu una dintre pretendentele la promovarea în Liga a II-a. Progresiștii
Rapid București a disputat marți o partidă amicală împotriva Chindiei Târgoviște, echipa de pe locul 5 în clasamentul Ligii a
Concordia Chiajna ne-a obișnuit deja cu mutări care contrazic obiectivele și politica clubului. Dacă cei din conducere susțin că își
Au fost aduși, în acest scop, cinci jucători care au fost prezentați oficial la Turris Turnu Măgurele
Augustin Călin a început pregătirea la noua sa echipă în urmă cu o săptămână, iar sâmbătă, CSM Oltenița a disputat
Rapid București s-a reunit marți, la baza Coresi din Capitală. Patru jucători noi s-au prezentat la primul antrenament din această
Rapid București se va reuni marți, 15 ianuarie, de la ora 12:00, la baza sportivă Coresi, unde va efectua primul
ACSM Oltenița, echipa de pe penultimul loc în clasamentul Seriei a II-a din Liga a III-a, face schimbări importante în
Pentru că sâmbătă, 1 decembrie, sărbătorim Ziua Națională, toate meciurile programate în etapa cu numărul 15 a Ligii a III-a
Căpitanul Marian Constantinescu și-a reziliat contractul cu gruparea teleormăneană, în urma unei rupturi ce a intervenit între fotbalist și antrenorul Erik Lincar.
Meciurile etapei cu numărul 15 din Liga a III-a au fost programate toate în aceeași zi, vineri, 30 noiembrie, având
Liga a III-a își dispută penultima etapă din acest ani vineri și sâmbătă, majoritatea partidelor urmând să se joace de