Liga a III-a revine! Programul complet al etapei
Liga a III-a se reia în acest sfârșit de săptămână, după ce prima etapă din acest an a fost amânată
Liga a III-a se reia în acest sfârșit de săptămână, după ce prima etapă din acest an a fost amânată
CSA Steaua si Academia Rapid ocupa primele doua pozitii ale seriei bucurestene din Liga a IV-a, iar campioana va intra
Au inceput meciurile de pregatire. Poate prea devreme, insa vremea inceputului de an pare sa dea idei tehnicienilor. Bune sau
Vlad Bărbulescu ar urma să fie inclus de Edi Iordănescu în lotul Astrei Giurgiu care va pleca în cantonamentul din Cipru
Teodor Birț, președintele clubului, mulțumit de evoluția echipei secunde: ”Ne-am atins scopul!”
Competiția a ajuns la final și pentru seriile I, a IV-a și a V-a, acestea urmând să dispute etapa cu
Dacă seriile a doua și a treia au încheiat deja turul de campionat, celelalte grupe ale Ligii a III-a mai
Academia Rapid va disputa în nocturnă, un meci amical împotriva unuia dintre liderii Ligii a III-a. Pancu și compania vor
ASSCS Farul Constanța, formația antrenată de Petre Grigoraș, a disputat vineri, în deplasare, meciul împotriva satelitului echipei FCSB, contând pentru
Etapa a noua a Ligii a III-a se dispută în acest final de săptămână, de la ora obișuită, 15:00. Vineri s-a disputat o bună parte din partide
Vali Badea, manager Voința Turnu Măgurele: „Meciul cu Petrolul de sâmbătă este cel mai important din campionat!”
Singurele echipe din C3 cu maximum de puncte la ora confruntării au încheiat la egalitate, 1-1, un meci încins