OPINIE/ Alin Buzărin scrie despre care ar trebui să fie principala preocupare ”fotbalistică” a autorităților locale: Noaptea neagră, masa verde, Primăria policromă

Ați văzut, la Iași s-a stins decisiv lumina exact când să se facă 2-1 pentru gazde. Mai era de jucat aproape o repriză, nu se știe dacă moldovenii ar fi câștigat, dar așa e limpede că pierd cu 3-0 la masa verde. A fost a doua pană a serii și regulamentul e clar, nu lasă loc de întors.

OPINIE/ Alin Buzărin aplaudă traseul lui FC U Craiova în liga a doua: MITITELU, LIDERUL LIDERULUI

Spre deosebire de meciul cu Rapid, pe care oltenii l-au câștigat entuziasmant, cu 5-0, în victoria cu 1-0 de pe terenul Petrolului alb-albaștrii n-au mai arătat grozav. Însă au alergat enorm, au jucat excelent tactic, s-au închis bine și au marcat în debut de meci un gol frumos, prin belgianul Baeten.

Narcis Drejan scrie despre Ilie Balaci: 2 ani fără cel mai cald povestitor din fotbal…dar poveștile sunt eterne

Sunt 2 ani de când nu ne mai sunăm, dar să știți că telefonul său îl am și azi în agendă, cel de România, cu 072, plus vreo 3 din țările arabe, ba chiar și pe cel din Sudan. De ce dreac le mai țin, nu știu! C-așa-i plăcea și lui nea Ilie, să vorbească oltenește, cu drac, dreac, dracului și aia mă-sii. Că de fapt, olteanul, cum spunea Fănuș Neagu despre Pițurcă, e născut cu dracu-n suflet, iar despre ăia cu noroc în viață, marele scriitor mai zicea: “N-a fost botezat cu toată apa!”

NUMĂRUL 45 AL REVISTEI 100% SPORT ROMÂNIA ESTE PE PIAȚĂ! ANALIZĂ: CUM AM AJUNS PESCARII EUROPEI LA FOTBAL

Numărul 45 al Revistei 100% Sport a apărut joi, 15 octombrie, pe piață, și așa cum v-am obișnuit, e plin de reportaje despre sport și divertisment. De astăzi, 15 octombrie, numărul 45 al revistei 100% Sport se găsește la chioșcurile de ziare Inmedio din București și din țară, dar și la distribuitorii de presă zonali. 

OPINIE/  Alin Buzărin se întreabă cum poate Craiova spăla rușinea eliminării cu Lokomotiv Tbilisi: Perpendicular pe paralele

Acum doi ani, CFR pățea o rușine similară, la eșecul cu Dudelange. Deși, față de amărâții georgieni, luxemburghezii păreau o supercampioană. După Cluj, în grupe, au pierdut greu cu Milan, 0-1, și au făcut un 0-0 cu Betis Sevilla, ceea ce lui Lokomotiv Tbilisi nu-i va fi cu putință în vecii vecilor.

FICȚIUNE / Narcis Drejan, despre meciul jucat de Messi la Roberto Ziduri: “Eu am zis, mi-aș dori, de ce nu, e o șanse…”

Echipele românești sunt lipsite de imaginație, iar montajele astea în Adobe Photoshop cu Messi sunt foarte proaste, nu mai sunt nici cursurile de word, excel, powerpoint, windows 95 sau MS Dos ce erau odată. Așa cum în urmă cu 48 de ani, marele Dobrin era la un pas de Real Madrid, de le-a înnodat picioarele ălora de acolo, la retragerea lui Paco Gento, cu Eusebio sau Santillana, de se foia Santiago Bernabeu în scaunul cu rotile de plăcere, așa s-a întâmplat și în plină pandemie de covid19, cu Lionel Messi, care a venit incognito să dea o probă de joc la Robereto Ziduri.

OPINIE/ Alin Buzărin scrie despre un sezon intern mult prea lung, care riscă să nu poată fi dus la bun sfârșit: 40 de etape sunt foarte multe, chiar și fără Coronavirus!

În loc să lăsăm campionatul de 16 echipe să curgă așa cum trebuie și să terminăm sezonul după runda cu numărul 30, noi practicăm acest ”scenariu” (l-am ironizat deja mai sus, nu mai e cazul), numai pentru a face hatârul deținătorului (chiriașului, și ironia asta am mai practicat-o) drepturilor tv

Share