„Cupa Regelui și Cupa Reginei”, un regal dedicat oinei | 07 Mai – Stadionul Arcul de Triumf
Federația Română de Oină, organizație aflată sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei organizează în parteneriat cu Ministerul
Federația Română de Oină, organizație aflată sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei organizează în parteneriat cu Ministerul
Rezultatele din play-off s-au încheiat în această etapă conform așteptărilor, toate favoritele câștigând. Dacă tot e să ne batem joc
Dominate și în acest sezon de cluburile engleze, cupele europene își desemnează în această săptămână echipele care se vor duela
Lumea handbalului a sancționat aroganța, lipsa de viziune și mai ales insuccesele manageriale ale acestui sport din ultimii 8 ani.
Concordia Chiajna are posibilitatea de a tranșa definitiv soarta locului de baraj Eșecul ilfovenilor în propriul fief, 1-3 cu Hermnnastadt
ATP și WTA au anunțat deja cum vor fi începuturile calendarelor lor pentru sezonul incitant de tenis. Aflați ce și când
10 dintre cei mai mari şahişti ai lumii, potrivit ierarhiei FIDE, printre care și primul jucător al României, la acest
Alegerile de la Federația Română de Handbal au arătat încă o dată cât de păguboasă este mentalitatea conducătorilor din sportul
Luni, cu începere de la ora 10.00, la Grupul de săli CSM Iași, se va decide a doua echipă promovată în Superliga feminină de tenis de masă. După după ce Victoria Carei a câștigat duelul cu CSM Bistrița 2, CS Politehnica Iași va încerca și ea, în prima zi a săptămânii viitoare, să facă pasul în elită.
Politehnica Iași a scăpat de emoțiile barajului cu două runde înainte de finalul sezonului Ligii a 2-a, însă antrenorul Costel Enache și ceilalți membri ai staff-ului tehnic nu știu dacă vor face parte din proiectul echipei din Copou și în sezonul viitor, când obiectivul va fi promovarea în Liga I.
Naţionala de rugby a României a obţinut calificarea directă la Cupa Mondială 2023 din Franţa după ce Spania a fost
În 2022, Simona nu mai atacă WTA Madrid din postura de cap de serie, dar trecutul, valoarea incontestabilă pe zgură,