Pas greşit făcut de Miroslava pe teren propriu, 1-1 cu Metaloglobus
Ştiinţa Miroslava nu a reuşit decât o remiză pe teren propriu cu Metaloglobus Bucureşti, scor 1-1 (1-0), sâmbătă, într-un meci din etapa a 24-a a Ligii a II-a.
Ştiinţa Miroslava nu a reuşit decât o remiză pe teren propriu cu Metaloglobus Bucureşti, scor 1-1 (1-0), sâmbătă, într-un meci din etapa a 24-a a Ligii a II-a.
Barcelona a jucat sâmbătă, în deplasare, meciul împotriva celor de la Malaga, contând pentru etapa cu numarul 28 din La
Două tinere gimnaste ploieștence reprezintă România la o importantă competiție în Portugalia. Denisa Stoian şi Miruna Ciocîrlan, sportive legitimate la
ASU Politehnica și Academica Clinceni au încheiat la egalitate un meci plin de evenimente pe arena ”Știința” din Timișoara. A
Programată în etapa cu numărul 2 a Play Off-ului Diviziei A1, la feminin, întâlnirea dintre CSM București, câștigătoare a Challenge Cup în 2016, și CSM Volei Alba Blaj, organizatoarea Final Four-ului ediției din acest an a Ligii Campionilor, s-a ridicat la înălțimea așteptărilor.
Desi a mai ramas o partida de disputat in sferturile de finala ale Cupei Romaniei, Federatia Romana de Fotbal a
Petrolul Ploiești a organizat astăzi obișnuita conferință de presă dinaintea meciurilor de pe teren propriu După două cantonamente efectuate la
Liga a III-a se reia în acest sfârșit de săptămână, după ce prima etapă din acest an a fost amânată
Echipele din Liga a II-a au sărit peste etapa cu numărul 23 din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile și vor juca
A venit primăvara, iar în Liga I debutează prima etapă din play-off și play-out.
La scurt timp după ce a rămas fără echipa de rugby, retrasă din campionat din cauza lipsei fondurilor, Clubul Sportiv Universitar Politehnica Iaşi a retras şi echipa de handbal masculin din Liga Naţională.
Două sportive de la CSM Ploiești vor reprezenta România la o importantă competiție de gimnastică ritmică care va avea loc