Handbaliștii de la Politehnica Iași au remizat pe teren propriu cu CSM Vaslui Div A, „satelitul” grupării ce activează în Liga Națională, scor 33-33 (14-18), sâmbătă, într-un meci din cadrul etapei a III-a a returului Seriei A a Diviziei A masculine de handbal.
Politehnica Iași a bifat prima remiză din acest sezon, 0-0 cu Ripensia, la Timișoara, într-un meci din cadrul etapei a 14-a a Ligii a 2-a.
David Gavrilovici, campion mondial și european de seniori la gimnastică aerobică, în proba de grup, a fost desemnat cel mai bun sportiv al clubului CSM Iași în anul 2021.
România a învins, sâmbătă, pe Stadionul Arcul de Triumf din Bucureşti, cu scorul de 32-20 (13-13), echipa statului Tonga, într-un
Federaţia Română de Fotbal a anunţat, vineri, programul meciurilor din sferturile de finală ale Cupei României 2021. În această fază
Naţionala României a coborât trei locuri faţă de luna trecută şi se află pe poziţia a 44-a în clasamentul Federaţiei
Horia Tecău, vicecampion olimpic şi dublu câştigător de Grand Slam la dublu, şi-a anunţat încheierea carierei profesioniste la vârsta de
Petrolul a câştigat la limită partida cu echipa din Chiajna după un succes conturat spre finalul jocului. Nenad Jarovic, în
Eșalonul secund revine în actualitate după perioada alocată echipelor naționale Etapa a XV-a aduce în prim plan derbiul dintre ACS
Dinamo a susținut astăzi un nou meci amical cu o echipă de eșalon secund Dinamoviștii s-au deplasat la Strejnic pentru
Etichete:
Alexandru Șiclovan,
BMW,
BMW 325i,
BMW E36,
campion,
campioni,
Dinu Dumitrașcu,
Motorpark Romania,
Racing League Romania,
RES Touring,
RLR BMW GT Challenge,
Romanian Endurance Series,
sim racing,
titlu national,
West Competition Racing
Cu toate cele trei titluri naționale deja acontate, echipajul West Competition Racing (BMW E36 325i) format din Dinu Dumitrașcu și
Haideți să ne recompunem după-amiaza de duminicăși s-o ducem până spre seară. Ce știam sigur la începutul acestui interval de