Opinie Ionuț Coman | Constantin Din, omul din sistem
Federația Română de Handbal se transformă. Și nu în bine. Venirea lui Constantin Din la șefie a devenit un bumerang.
Federația Română de Handbal se transformă. Și nu în bine. Venirea lui Constantin Din la șefie a devenit un bumerang.
Eșalonul secund aduce, la finalul săptămânii, în prim plan, multe jocuri interesante în cele două grupe ale campionatului. Lupta pentru
Trei dintre atleții de la CS Politehnica Iași, pregătiți de antrenoarea Adela Ursanu, au urcat pe podium la Campionatele Naționale (indoor) pentru copii.
Vlăduț Simionescu (categoria de greutate +100 kilograme), pregătit la CS Politehnica Iași de antrenorul Costel Năftică, a revenit duminică în concursurile internaționale după accidentarea suferită în ianuarie, în Portugalia.
Politehnica Iași a debutat cu dreptul în noul sezon al Ligii Naționale de rugby. Elevii antrenorilor Cosmin Rațiu și Mihai Stuparu au învins sâmbătă, pe Stadionul Tepro, formația CSM Galați, cu scorul de 28-14 (15-7), într-un meci contând pentru prima etapă a Grupei 2 din cadrul Ligii Naționale.
PORTARUL VIITORULUI, DAR ȘI AL PREZENTULUI Luați cu altele de pe la FCSB, pentru că se întâmplă destule pe-acolo, nu
FC Voluntari prelungește excelenta serie de rezultate bune din ultima perioadă Ilfovenii antrenați de Liviu Ciobotariu au plecat cu toate
Play-off-ul era să aibă o etapă cu toate cele trei partide ale sale încheiate la egalitate. Și a fost foarte
CSM Slatina a terminat la egalitate partida de pe teren prorpiu cu Unirea Slobozia Formația antrenată de Dan Oprescu a