Old Boys București a câștigat Cupa Unirii la minifotbal

Old Boys București, campioana națională en-titre la minifotbal, a câștigat ediția a 15-a a Cupei Unirii, competiție organizată la Iași, la sfârșitul săptămânii trecute, de către Asociația Județeană de Minifotbal Iași, în parteneriat cu Federația Română de Minifotbal, Primăria Municipiului Iași și Consiliul Local Iași.

Poli Iași, în tratative cu un stoper croat

După Alexandru Musi și Robert Ion, clubul Politehnica Iași ar putea bifa încă o achiziție în această săptămână. Ieșenii sunt în discuții avansate cu un stoper croat în vârstă de 32 de ani. Oficialii lui Poli au ajuns la un acord cu fundașul central Matija Katanec, care va semna cu Iașiul dacă va trece cu bine de testele medicale.

OPINIE/ Alin Buzărin se întreabă cât de corectă este ”închirierea” unei Licențe Pro: NU E VINA ”PROPRIETARILOR”, CI A ”AUTORITĂȚILOR”

Recentul ”caz Strizu”, cu toate întâmplările care i-au premers și care i-au urmat, scoate la iveală lucruri mult mai ciudate decât aparent inofensiva situațuie în care un antrenor principal, fie și doar în acte, nu și-a însoțit echipa în cantonamentul de iarnă. Respectivul, rămas acasă, elaborează un minuțios plan de pregătire, are părinții bolnavi sau clubul vrea să pună pe altcineva. Sunt, fiecare dintreacestea, niște justificări, dar ele nu pot fi înghițite pe nemestecate.

Share