Cupa României, Turul II. Prima zi, primele surprize
Primele partide din cadrul etapei a II-a din Cupa României au adus câteva surprize. După primele jocuri care au decis
Primele partide din cadrul etapei a II-a din Cupa României au adus câteva surprize. După primele jocuri care au decis
FCV Farul și Rapid au fost performerele etapei a 7-a și nu întâmplător se află în fruntea clasamentului. Vor fi
Competiția surprizelor, Cupa României, programează turul doi al ediției 2022- 2023 Se vor afla pe teren, cu acest prilej,
Ultimul turneu de Mare Șlem al anului debutează în această seară și anunță un spectacol de zile mari. Organizatorii US
Liga Florilor și cea a Zimbrilor au demarat în mare forță. Meciuri peste meciuri, unele dintre partide chiar bune. Bugete
România are două echipe în grupele Conference League. Un lucru important pentru fotbalul românesc. Dar cam atât. Nu este chiar
Eșalonul secund programează dispute interesante în cadrul rundei a treia Liga a II-a își așteaptă urmăritorii fideli la meciurile rundei
În Ghencea, ca la Turtucaia 0-4 acasă cu Csikszereda e mai mult decât se poate trece într-un ordin de zi
Concordia Chiajna face eforturi notabile pentru a nu mai rata promovarea în primul eşalon Primele etape din noul sezon au
Echipa antrenată de Vali Negru a reuşit o achiziţie spectaculoasă cu câteva zile înaintea startului în noul sezon „Mai dorim
Atleții de la CS Politehnica Iași au cucerit 28 medalii la Campionatele Naționale Masters desfășurate la București. 15 medalii au fost de aur, 9 de argint și 4 de bronz.
În perioada 23-27 august, Sala Polivalentă din Iași găzduiește ediția a 42-a a Centurii Moldovei la box. Competiția va reuni