Gata de munte. Concordia Chiajna pleacă la Săcele

Concordia Chiajna va definitiva la munte pregătirile în vederea noului sezon

Formația condusă de Cristi Tănase se înscrie, și la startul noului sezon, printre competitoarele cu pretenții la promovarea în prima ligă. Ilfovenii au parte de condiții de cel mai bun nivel și vor pleca la drum în campionatul care va debuta la 31 iulie cu un obiectiv îndrăzneț. Claudiu Nioculescu a schimbat puțin optica, în această vară, preferând să ducă echipa în cantonament doar după ce lotul a fost completat cu jucătorii pe care i-a dorit tehnicianul.

25 de jucători la Săcele

Concordia a optat, în această vară, pentru un stagiu la Săcele unde a mai fost, printre alte echipe, și Chindia Târgoviște. Lotul convocat de Claudiu Niculescu îi cuprinde pe următorii jucători:

Thomas Chesneau, Alexandru Silveanu, Răzvan Aldescu – portari, Alexandru Cherecheș, Florin Borța, Raul Palmes, Dorin Codrea, Bogdan Manole, Andrei Marc, Lucian Ion, Cătălin Alexe, Ionuț Biceanu, Petruș Pintilie, Florentin Puiu, Florin Sandu, Nini Popescu, Marian Anghelina, Bogdan Piper, Gabriel Deac, Azdren Llullaku, Valentin Balint, Younes Hamza, Adrian Voicu, Alexandru Dușmanu și  Răzvan Mocanu – jucători de câmp.

Amical cu Marina Mangalia

Programul jocurilor amicale de până acum a cuprins și un test cu FCSB. La munte ilfovenii vor avea parte de alte trei jocuri de verificare cu adversari din zonă. Imediat după încheierea cantonamentului a fost stabilită o dispută amicală cu FC Marina Mangalia, gruparea cu Ianis Zicu antrenor care a preluat locul de eșalon secund din partea Farului Constanța

Share