Fotbalul românesc pretinde că nu e în colaps, dar deja trece la măsuri. Fiecare club din România își reduce bugetul pe fondul reorganizării interne, dar și a pandemiei de coronavirus care lovește pe toată lumea. Indiferent de eșalon
Academica Clinceni a reușit să-l transfere, vineri, pe mijlocașul de 33 de ani, Cristi Tănase, ultima dată la Giresunspor, în Liga a II-a din Turcia. Transferul a fost anunțat de Vali Budeanu.
Patru formații care au activat sezonul trecut în Divizia A au promovat în Liga Florilor Opt echipe din Divizia A
FC Voluntari se va baza și în noul sezon pe aportul lui Pablo de Lucas ”Am negociat cu mulți jucători
Petrolul a început neconvingător noul sezon de eşalon secund după eşecul, 1-2, înregistrat în partida de pe teren propriu cu
Padbol-ul, sportul spectacol care prinde tot mai mult teren in Romania, la a doua editie a Romanian Padbal Tour, editie
Petrolul și Farul se întâlnesc pe arena Ilie Oană în ultimul meci din prima etapa a noului campionat Petrolul